O zi plină dedicată copiilor din comuna Vultureni. Paul Cecan, către elevii din Vultureni: „Sunt mândru de voi!”
Primarul comunei Vultureni, Paul Cecan, anunță desfășurarea unei zile deosebite, plină de activități dedicate copiilor din comunitate.
În prima parte a zilei, a avut loc o competiție sportivă de volei, la care au participat elevii Școlii Gimnaziale din Vultureni, alături de reprezentanți ai comunelor învecinate. Evenimentul a oferit tinerilor prilejul de a concura, de a-și demonstra spiritul de echipă și talentul sportiv. La finalul competiției, echipa din Vultureni s-a impus și a câștigat campionatul.
Primarul Paul Cecan a transmis felicitări tuturor participanților și, în mod special, echipei câștigătoare: „Vreau în primul rând să îi felicit pe toți cei care au participat și în mod special pe câștigătorii campionatului, elevii din Vultureni. Sunt mândru de voi.”




În a doua parte a zilei, copiii din comună s-au bucurat de o piesă de teatru, prezentată la Căminul Cultural din Vultureni. Evenimentul a fost posibil datorită implicării cadrelor didactice și a administrației locale, care sprijină constant organizarea de activități culturale pentru tineri.
„Mă bucur că prin implicarea cadrelor didactice din Vultureni avem astfel de evenimente. Vă susțin în toate demersurile. Orice investiție pentru copii este o investiție în viitor”, a mai declarat primarul Paul Cecan.
Administrația locală din Vultureni își exprimă în continuare angajamentul de a sprijini educația, sportul și cultura, considerând că aceste domenii sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor din comunitate.