Vultureni Info

Știri și informații non-stop din Vultureni

Comuna Vultureni a fost conectată la rețeaua de apă potabilă furnizată de Compania de Apă Someș

Paul Cecan, primarul comunei Vultureni, a anunțat că, începând de astăzi, bazinul de alimentare cu apă al localității va fi conectat la rețeaua Companiei de Apă Someș. Această investiție asigură furnizarea apei potabile pentru satele Șoimeni și Vultureni.

Edilul a precizat că, deși lucrările au întârziat aproximativ 9–10 zile față de termenul estimat la începutul anului, obiectivul a fost finalizat, iar următorul pas este pregătirea documentației pentru ca fiecare gospodărie să încheie contracte directe cu operatorul de apă.

În perioada următoare, urmează să fie realizate branșamentele și căminele de apă în satele Făureni și Băbuțiu, astfel încât și acestea să fie conectate la rețea până la finalul anului. „Ne dorim ca până în perioada sărbătorilor, și aceste sate să beneficieze de apă potabilă”, a declarat primarul Paul Cecan.

Acesta a amintit că, până la punerea în funcțiune a noii rețele, alimentarea a fost realizată temporar cu ajutorul unei cisterne, în funcție de condițiile meteo și de accesul la bazin. „Am încercat să compensăm lipsa prin alimentarea zilnică a bazinului cu cisterna. Cu apă, cred că anul acesta nu o să mai avem nicio problemă în niciun sat din comuna Vultureni”, a adăugat edilul.

Primarul a subliniat că administrația locală va continua și cu alte proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și calitatea vieții locuitorilor din Vultureni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *